English version of the same article.
Cu fiecare competitie, mondiala, amicala, europeana, cu miza mai mica sau mai mare incepe sa fie din ce in ce mai evident ca marea problema a sistemului romanesc nu sunt gimnastele, nici parintii, nici lipsa banilor.
Echipa de senioare a Romaniei a terminat concursul de calificare de la Europenele din 2018 pe locul 12.
Ca de fiecare data in ultimii 3-4 ani, dupa un concurs ratat, gimnastele sunt aduse in prim plan la TVR, sa isi franga mainile, cu lacrimi in ochi, sa isi asume responsabilitatea cazaturilor, emotiilor, “nu stim ce s-a intamplat, la antrenament am facut mai bine”. Urmat de ridicari din umeri si explicatii: 1) baza de selectie e foarte restransa 2) ** gimnastele nu sunt atat de talentate ** 3) gimnastele nu au spirit competitiv 4)** gimnastele nu sunt muncitoare ca in alte generatii.**
Nu contest ca baza de selectie e restransa dar, daca ne uitam la ce s-a intamplai ieri, in 2017 si in ciclul olimpic trecut, sunt destule echipe de succes care au baze de selectie foarte restranse la nivel de gimnastica de performanta. Olanda, Belgia, Ungaria sunt tari mai mici sau la fel de mici ca Romania, care s-au calificat ieri in finala si care au castigat medalii la Europene si Mondiale in 2017.
Dar vreau sa contest afirmatia ca gimnastele nu sunt talentate. O sa dau cateva exemple si nu vreau sa se interpreteze ca fac comparatii nerespectuoase de valoare, ca iau in deradere talentul sau munca unei gimnaste dintr-o tara cu mai putina traditie, ca desconsider pe cineva sau cred ca nu merita. Toata lumea are notele si clasamentul meritat in functie de efort, sustinere, talent, etc.
O luam pe Laura Iacob, care a avut cateva ratari ieri, o gimnasta cu un potential foarte bun, la toate aparatele, dar in special la paralel si barna. Cum se compara ea ca talent cu gimnaste ca Maellyse Brassart care s-a calificat in finala de la barna sau Nora Feher din Ungaria care si-a sustinut echipa cu note de 12+ la barna sau paralele. Sau sa o luam pe Carmen Ghiciuc, alta gimnasta cu cazaturi la paralele si barna, si apoi sa ne utam la paralelul de finala al lui Juliette Bossu sau la barna unei Nina Derwael. Nu cred ca e diferenta de abilitati fizice intre fetele astea. Nici de dorinta de a face gimnastica. Va rog sa ma contraziceti daca nu sunteti de accord.
Motivatia se construieste, dar nu din ambitii absurde. Am tot auzit ca noi am inventat gimnastica, noi i-am invatat pe altii, gimnastica e in sange, etc. Nimic mai fals si mai daunator. Poate daca esti gimnasta, acel placebo ca gimnastica e in sangele tau, iti poate da un 1% in plus sa ramai la Deva si sa crezi ca se poate. Dar ca antrenor, sa crezi ca gimnastica de performanta iti “vine” doar pentru ca esti angajat la Deva sau la Onesti sau la Constanta, e de-a dreptul catastrofal.
Motivatia vine cu plan de pregatire personalizat si adaptat la conditiile curente. S-a pierdut gimnasta Ocolisan din cauza unei accidentari la antrenamentul oficial? Sa se comunice clar si raspicat: “Am avut un 30% sanse de calificare, am ramas cu sanse de sub 5%. Luptati pentru aparatele la care vreti / puteti sa va calificati in finala”.
Ce bine ar fi daca ar sti si gimnastele care este planul fiecareia sa ajunga la Tokio, la ce aparat, cu ce elemente. De exemplu Nica Ivanus este foarte buna la barna si nu poate fi folosita de echipa la paralel. Denisa Golgota are o acrobatica de clasa mondiala la sol dar o coregrafie la care pierde foarte multe puncte.
Este imposibil sa facem performanta in conditiile actuale, cu resursele umane si materiale actuale, atatate timp cat nu intelegem cine suntem si ce putem face.
Din ce am vazunt in ultimii ani, ne gandim de azi pana la urmatorul concurs mare – au venit Europenele 2018, ne-am antrenat pana ne-am omorat si am ajuns cu 4 gimnaste care au facut ce au putut. Se termina Europenele, ne amintim de mondialele de la Doha. Aceeasi poveste. Se termina mondialele, ne luam o mica pauza ca vine Craciunul. In februarie ne amintim ca vin europenele individuale din 2019. Trimitem gimnaste la concursuri, cele 2-3 gimnaste care nu isi rup (doamne fereste) picioarele pana la Europene, ajung acolo. Se termina Europenele ne amintim ca exista echipa. Le trimitem la un amical sau doua, fac ce stiu sa faca, practic aceleasi exercitii de la junioare +- o shaposhnikova la paralele. Cine ramane intreaga pana la mondiale, e in echipa. Ratam din nou calificarea la olimpiada.
Ce e in neregula cu imaginea asta: nu luam in calcul potentialul de dezvoltare individual al fiecarei gimnaste, nu ne gandim la formatul echipei (cine la ce aparat aduce note), decat in ultimul moment. Si ce e mai important, nu se ia in considerare ce ar reprezenta un rezultat bun in acualul peisaj al gimnasticii mondiale
(Top tip pentru oricine e interesat, exista resurse grozave pentru toate statisticile astea, un bun inceput e lista lunara a echipelor publicatata de Balance Beam Situation https://balancebeamsituation.com/2018/08/01/national-team-rankings-august-2018/ . Romania are potential de locul 17 in lume momentan.)
Asta ar trebui sa fie lege:
- cu cine ne comparam;
- cum putem sa castigam puncte;
- daca noi suntem pe locul 15-20 momentan ca echipa, care ar trebui sa ne fie obiectivele pentru urmatorul campionat mondial?
Nu sunt gimnastele muncitoare? In profesionalismul gimnastelor se reflecta profesionalismul si dedicarea antrenorilor. Asa e in orice loc (de munca, de performanta, de arta etc). Munca, respect, strictete. Respect nu inseamna “Ce faceti don-soara Ghiciuc /Gheorghisor /Raducan” pe un ton sarcastic.
Strictete nu inseamna sa tipi sa arunci sau sa lovesti (gimnaste, banci, telefoane). Cand ai de-a face cu un adolescent nu trebuie sa iti pierzi mintile daca cineva da ochii peste cap (dar poti sa ii spui sa nu isi dea ochii peste cap, ca se vede).
Sa fii strict cu cei pe care ii ghidezi inseamna sa fii strict in primul rand cu tine. Ingrijit, conduita impecabila (fara alcool, droguri, in cantonament, nu numai in timpul serviciului).
Sa fii la curent cu ce se intampla in lume in domeniu. Sa inveti constant. Sa fii umil si nu plin de tine si sa te crezi cel mai in masura in legatura cu orice.
Sa fii antrenabil. Revin la fraza mea “preferata” – noi i-am invatat gimnastica pe altii. Asta nu are nicio valoare decat atunci cand o spun cei din exterior. Ti-o spun sa iti aminteasca faptul ca se poate, ca s-a putut si se va mai putea. Cand nu esti un simplu angajat ci un antrenor care vrea si crede ca poate sa mai antreneze echipe si gimnaste care castiga medalii, te uiti in jurul tau si vrei sa inveti de la cei care reusesc azi. Daca spui “noi i-am invatat pe altii” traiesti in iluzia ca stii ce faci cand realitatea din concurs demonstreaza de fiecare data contrariul.
Nu am cunostinte din interior, e posibil sa ma insel pe alocuri. Cand am dat exemple de comportament nu m-am referit la cineva anume. Sper sa nu se interpreteze ca un atac personal la adresa cuiva. Iar daca este cineva care nu e de acord cu mine, sau care stie ca lucrurile stau diferit, il rog sa ne scrie in comentarii. As vrea ca cineva sa ne dea sperante ca nu e atat de rau. Am incercat sa expun lucrurile asa cum se vad din exterior. Si altii din alte tari au problemele lor. Dar astea sunt o parte din cele care par sa traga jos si tot mai jos echipa Romaniei.
Poate vor mai fi intamplari fericite in gimnastica romaneasca. Poate Gogota, un talent imens (daca nu arde prea repede), se va califica individual la Tokyo. Poate o Lisa Marchidanu sau o Daniela Trica or sa castige medalii candva. Dar pana atunci, draga federatie, draga Andreea, avem nevoie de un program nou: Tara, Tara, vrem antrenori!
Article: Bea Gheorghisor
Photo Cover: Nadia Boyce